Madeira, colțul de Rai din Europa – partea I

În 2015 am făcut pasul cel mare de a mă căsători. Soțul meu, fiind o persoană mai chibzuită, nu avea planuri mărețe pentru luna de miere și astfel că dacă eu mă gândisem inițial la o vacanță în Republica Dominicană sau Thailanda, după câteva discuții m-am rezumat la o listă cu câteva orașe din Europa (listă din care urma să alegem unul).

Nu știu ce l-a făcut însă să se răzgândească, dar și-a dat seama că luna de miere este o singură dată și a venit el cu minunata propunere transmisă prin intermediul Facebook: MADEIRA!

Recunosc că până să-mi spună el habar nu aveam ce-i cu Madeira, unde este, ce este acolo. Așa că am început căutările: transport, cazare, ce este de vizitat, ce poți face acolo și mai ales cum este vremea! Din cauza locului meu de muncă de la acea vreme nu am putut să ne luăm decât o vacanță de o săptămână.

În cele șapte zile petrecure în Madeira, am reușit să vizităm aproape toată insula. Am ratat câteva atracții, însă am zis că în acest loc minunat ne vom întoarce (în cel mai rău caz) când vom aniversa cei 10 ani de căsnicie.

Ce-am făcut până la urmă în Madeira

Să începem povestirile! Am ajuns în Madeira pe 23 septembrie, plecând din București cu o aeronavă a companiei TAP Portugal. La acea vreme nu erau curse directe, acum însă am văzut că cei de la Blue Air au cursă din Bucureșți în Funchal (capitala insulei). Noi am făcut atunci escală în Lisabona unde am ales să stăm cam 8 ore pentru a putea vizita orașul (voi scrie într-o altă postare ce este de văzut în Lisabona într-un timp atât de scurt).

Menționez că atunci când veți ajunge în Madeira nu trebuie să vă speriați la aterizare. Acest aeroport face parte din topul celor mai periculoase din lume, însă trebuie să știți că piloții care ajung aici sunt foarte bine pregătiți, aceștia având nevoie de un brevet special.

Noi doi fiind pietoni, am apelat la o firmă de taxi specializată în transferurile de la aeroport la orice loc din Madeira – Madeira Aiport Transfers. Pentru două persoane cu un bagaj mare de cală am plătit 46 de euro pentru un transfer privat până la Hotelul Pestana Promenada și înapoi la aeroport.

sao-martinho

Priveliștea de la camera Hotelului Pestana Promenada – FOTO Mihaela Cojocariu

Șoferul ne-a așteptat cu o pancartă pe care era scris numele nostru și a fost foarte amabil, cărându-ne bagajul (nu știu unde vezi asta în România). În drumul până la hotel, acesta s-a comportat ca un adevărat ghid și ne-a oferit foarte multe detalii despre insulă, dar și despre ce locuri să vizităm.

Trebuie să aveți în vedere faptul că Insula Madeira este foarte vizitată de bătrânii din Marea Britanie, Franța și Germania, însă are foarte multe locuri destinate tinerilor. Insula este cunoscută ca fiind puțin  luxoasă, însă există destul de multe locuri frumoase și ieftine în care te poți simți foarte bine.

De precizat faptul că nu trebuie să știi portugheză pentru a te înțelege cu locuitorii. Toți de aici vorbesc și engleză.

Unde trebuie să bei neapărat!

După ce am ajuns la hotel, deși eram frânți, ne-am făcut un duș și am pornit la drum! Am stat într-o zonă turistică – Sao Martinho – care este plină de restarurante, terase și magazine. Pentru că eram destul de obosiți, am zis să alegem un loc obișnuit, așa că am mâncat la Hole in one. Este o terasă cu specific englezesc, unde sunt difuzate meciuri de fotbal.

Atmosfera a fost una foarte plăcută, cu angajați care erau foarte atenți la clienți. Prețurile erau decente – un fel de mancare bogat costa 6 – 8 euro, iar berile costau în jur de 3 – 4 euro. Noi am ales berea locală Coral, una având prețul de 2 euro.

Într-una din zile am mâncat undeva în centrul vechi al Funchal-ului, la Santa Maria Restaurante. Prețurile erau mai mari decât la Hole in One, însă și mâncarea era altfel. Așadar, am mâncat atunci caracatiță cu cartofi la cuptor, spaghete cu homar și câte un pahar de vin roșu făcut în Madeira pentru care am plătit aproximativ 50 de euro.

Pe insulă există foarte multe firme care organizează excursii cu diferite tematici. Inclusiv taximetriștii pot duce turiștii să viziteze atracțiile din zonă. Noi am ales firma Discovery Imagination care timp de două zile ne-a făcut înconjurul insulei – într-o zi am făcut partea de vest, într-o zi partea de est. În această perioadă am avut cu noi și un fotograf – Benjamin (un tânăr francez care a „fugit” din țara lui și s-a stabilit în Madeira) care pe lângă faptul că ne-a fotografiat (pe noi, dar și locurile vizitate), ne-a fost și ghid.

madeira-1

Priveliște din partea de vest a Insulei Madeira – FOTO Mihaela Cojocariu

Partea de vest

Printre locurile văzute se numără Camara de Lobos. Este un oraș pescăresc foarte aproape de orașul Funchal. Străzile de aici sunt înguste și liniștite, nefiind deloc gălăgie, aproape că îți vine să vorbești în șoaptă pentru a nu deranja pe cineva.

Am vizitat și Jardim do Mar, un orășel mic, dar care are o priveliște minunată: într-o parte oceanul, în cealaltă parte munte.

În această excursie am văzut și farul din Ponta do Pargo. Aici ai parte de un peisaj mirific, care pur și simplu te lasă fără suflare! După ce am admirat priveliștea, am fost să mâncăm la Casa de Cha o Fio, un restaurant micuț deținut de două surori care servesc mâncare tradițională. Eu am fost rezervată și am ales să mănâc carne de pui la grătar și cartofi, însă soțul s-a încumetat și a mâncat o supă tradițională cu ou – mie nu prea mi-a plăcut  cum arăta, dar el a spus că era gustoasă, puțin picantă.

De aici am pornit spre Porto Moniz, un loc unde oceanul a format piscine naturale. Îmi doream tare mult să ajung aici și nu am regretat. Peisajul este minunat! Poți alege să faci baie în aceste piscine naturale, fiind percepută însă o taxă de câțiva euro (2-3 euro). Noi din păcate nu am fost pregătiți pentru baie, însă era destul de multă lume la scăldat.

Imediat după Porto Moniz ajungi în Sao Vicente unde există o plajă cu „nisip negru”. Mă rog, nu este chiar nisip, ci pietre negre.

După această plimbare, ne-am întors la hotel frânți și fascinați de ce minunății am putut vedea!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s